Despre cum am devenit făcător de minuni

Cumpăra mama într-o vreme Formula AS, Povestea mea şi Întîmplări adevărate. Tare-i plăceau poveştile de kkt din revistele astea. Căutînd ceva lejer de citit pe budă (pentru că pe budă îi recomandat să nu citeşti Heidegger şi Gadamer ca să nu te încui), dau de colecţia poveştilor. Tot răsfoind printre dramele închipuite de viaţă ale oamenilor, realizez că nu era revistă care să nu conţină cîteva cupoane pentru a comanda obiecte inutile la super-preţ. Ochelari pentru şofat, leacuri care tămăduiau boli încă nedescoperite, cărţi de bucate, cruciuliţe sfinţite la Ierusalim, Bethleem, Muntele Athos sau alte locuri cu rezonanţă religioasă etc.

Aşa că dacă tot aveam prea multă vreme la dispoziţie, zic ia să comand io nişte lucruri din astea folositoare pentru concitadini. Şi mă apuc cu prietenul Iosif să completez cupoane. Căutam adrese în cartea de telefon şi aduceam bucurie în casa omului. Atît că nu aveam feedback la muncă, deoarece nu îndrăzneam să băgăm mortul în casa cunoştinţelor apropiate.

Asta pînă la Mihăiţă. Mihăiţă era fost coleg de clasă în generală şi elev la fabrica de popi. Aşa că pentru el, cruciuliţa de la locurile sfinte era cadoul ideal. Am completat cuponul din revistă, am trimis comanda şi ne-am văzut în continuare de vacanţă uitînd cu timpul de hobbyul verii.

A trecut vara, a trecut şi primul trimestru (perioada şcolară se socotea în trimestre pe vremea aceea) şi înainte de Crăciun, tot în vacanţă, trecem să-l salutăm pe Mihăiţă. Mai schimbăm o vorbă, mai îndesăm o prăjitură, un cozonac pe sub nas, mai ascultăm o muzică la casetofon, mai belim belingăru’ şi numa’ ce-l aud pe Mihăiţă că ne spune hai să vă arat colecţia mea de cruciuliţe sfinţite.

Ne arată băiatul tot soiul de souveniruri de pe la mănăstiri, de la duhovnicul nu ştiu care, de la părintele Năframie şi ajunge la exponatul din centrul colecţiei. Asta, băieţi, e minune de la Dumnezeu, zice el. Cum aşa, nu ne răbdăm noi? Cruciuliţa asta mi-o fost trimisă de Cel de sus. Adică? Adică m-am trezit într-o zi cu un aviz poştal. M-am dus la poştă şi mi-o spus ăia că am ceva colet. Io nu comandasem nimic. Mi s-o părut tare ciudat, da’ am zis ia să văd ce îi. Nu o fost tare ieftin, dar cînd am ajuns acasă şi am deschis coletul, mi-am dat seama că o meritat banii şi osteneala. Era cruculiţa asta de la Ierusalim. Fără să ştiu nimic, fără să fac comandă, o ajuns direct la mine. Parcă o ştiut că-s viitor preot. Nu-i asta minune de la Domnul?

Iosif era vînăt de rîs. Rîs ascuns. În suflet. Io eram carne vie în gură de la muşcatul limbii şi al buzelor. Nu am mai stat mult şi am ridicat ancora. Devenisem fără preaviz făcători de minuni şi trebuia să savurăm în tihnă noul statut.

Tenismenii dela CFR Cluj

Citesc azi pe net că Arpi, jupînul de la CFR Cluj vrea să bage bani şi la Ferencvaros Budapesta, echipă de fotabl ungurească. Informaţia mă lasă rece. Omul are bani, să facă cu ei ce-i tihneşte. Dacă vrea, poate să aţîţe focul în teracotă cu bancnote de 500 de oiro, doar el a trudit şi asudat să-i facă cinstit, nu? Comentatorii însă nu se lasă. Îl alungă pe Arpi în Panonia, că dacă e ungur, să-şi vadă de trebile ungureşti, de ce ne bagă beţe-n roate nouă românilor carpato-danubiano-pontici, mai mult danubiano-pontici decît carpato? Că-i drept, că-i strîmb, nu-mi pasă.

Cu toată nepăsarea exprimată, mă trezesc azi fără nevastă şi progenitură. Zic către eul meu interior ficior, sîntem burlaci(că io şi eul mai povestim între noi, mai ales în clipele de burlăcie şi după ce-am topit împreună nişte beri), ce facem noi să treacă seara mai cu spor? Hai să mai sujem nişte beri şi să vedem un meci, că numa’ bine joacă cefereu’ sara asta. Bine, eule, doar nouă ne place vişiniul şi am fost şi la stadion la cefere de cîteva ori, aşa că rupem seara-n două.

Pînă una, alta, azi am trecut pe la bibliotecă şi pe la prăvălie să umplu frigideru’ de beri şi ca aperitiv la meci am apucat să citesc din John O’Farrell – Perfect bărbătesc, o lectură grozavă pentru omul însurat şi cu prunci, sufocat de atmosfera familiei mereu crescînde. Lectura mă fură, vremea trece şi eul zice mă, vezi că-ncepe meciul. Dă-l în Doamne iartă-mă de meci, că şi aşa în campionat la noi nu se-ntîmplă nimic în primele 10 minute. Şi aprind teveu’ după cele 10 minute şi văd că răzeşii vasluieni conduc cu 2-0. Nu-i bai, zic io către eu, doară ardelenii portughezi şi de culoare răstoarnă situaţia. Şi o răsturnat-o, numa’ că în sens invers. O mai luat încă două grăunţe şi la pauză era 4-0.

Şi nu m-am răbdat să nu mă întreb, deşi încă nu-s acţionar la cefere pentru că nu am cîştigat la 6/49, dacă tot îţi trebe performanţă şi rezultate, titluri şi aprecieri, de ce, Doamne iartă-mă, schimbi antrenorul tot la 4/5 etape şi cumperi numa’ gozuri libere de contract la bani puţini ca şi cum ai vrea să-ţi deschizi galerie de artă pe centru cu lucruri cumpărate de la garage sale?

De supărare nu am mai descuiat punga de popcorn nici io, nici eul şi am continuat doar experimentul vaselor comunicante. Adică am pus în comunicare sticla cu halba şi cu ficatul. Şi am continuat să ne-ntrebăm la vederea scorului: la tenis, ori la fotbal am expus globul ocular seara asta?! Nu de alta, da’ n-o lipsit mult pînă la game, set, match.

Io cu tata S02E3 – Judecata are calauză dreptatea

 

Întors la casa părintească, zăceam pă prispă aşteptînd ca tata să-mi izbească şelile cu jerunţii sau fălcile cu dosul palmei. Adică nu făceam nimic, da` eram pă cale să culeg roua înţelepciunii din pumnii lu` tata. Şi pă cînd recoltam io mai cu spor scame din buric, numa` ce-l aud pă cela de-a lu` Boancă, ce poartă scrisori pîn` obşte mă, de-a lu` Palmieru`, ţ-o vinit carte de la oraş. Ce carte, buală, întreb io? Apoi nu ştiu, da` bagsamă ţ-o scris cela de-a lu` Satelitu` cu care te-ai înhăitat. Cînd am auzît de Satelit, omu` cu care am jurat să aducem dreptate-n lume, m-am înmuiet tăt. Dă-ncoa` cartea, Boancă şi bate-ţi coasa. Nu avem stare. Oare ce mi-o scris Satelitu`, cu ce s-o ales de la şcolile de drept pă unde-o umblat, o dat de capătu` dreptăţii ca s-o apuce de el şi s-o aducă în obşte la noi şi de aci în lume? Desfac cartea şi citesc:

31 făurar

Oraş

 

Palmier, prietin şi vrăjmaş cum altu` n-am pă lumea asta,

Află că am ajuns la oraş şi am apucat să sug de la ţîţa-nţelepciunii la şcolile de drept. Da` ţîţa -i stearpă. Nu-nveţi atîta să faci dreptate-n lume, cît s-o ocoleşti la adăpostu` lejii. Am crezut că-i pierdere de vreme şi c-am futut un cal în pizdă pîna să dau de nişte cărţi cu slove alese. Nu bag mîna-n foc, da` cred că am aflat cum trebe începută împarţala dreptăţii. Bagă de samă!

Tăt mărgînd io pî la şcoli, am auzît de dreptu` iesta, de dreptu` cela şi de dreptu` nu ştiu care, de-o gramadă de drepturi de la facerea lumii pîna azi. Drepturi care n-o fost în stare să aducă dreptatea-n lume. Pîntru că drepturile iestea fac bine unora şi nedreptăţesc pă alţii. Aduc alinare unora şi dau cu şpiţu-n fluieru` piciorului altora. Fiecare şi-ar face dreptate lui, da` n-ar gîndi şi la celălat. Aşe că sîngura dreptate care ar merita să sie-mprăştietă-n lume îi dreptatea la care nime` să nu cîrcotească si nime` să nu să-mpotrivească. De-o face unu` singur – judecătoru` – zîce lumea că s-o vîndut, de-i făcută de mai mulţi, nu biruie să se pună pe-o vorbă şi pierd vremea în loc să ducă la bun sfîrşit treaba. Aşe că pîntru a nu spurca obrazu` judecătorului şi pîntru a si siguri că drepatatea hotărîtă îi dreptatea dreaptă, adică a noastă şi nu a lor, îi musai ca un martor să stea de-a dreapta judecătorului şi să potrivească lucrurile în aşe fel încît să sie bine. Martor nu de-a unuia care caută dreptatea, nici de-a altuia, martor al tribunalului.

Cum ajung acasă, Palmierule, punem pă picioare tribunalu` unde io oi si judecător, iară tu martor. Şi-i vide cum dreptatea a-ncepe a izvorî şi a curge în matca obştei, de unde s-a revărsa păste lumea-ntreagă şi a aduce pace-n inimi şi linişte-n cămine. Şi a si în sfîrşit dreptate-n lume.

Recompensă pe timp de criză

 

Iarna trecută nişte neamuri au cumpărat un porc de peste 100 de kile ca să-l sacrifice după datina străbună şi să treacă mai uşor peste vremea grea şi belşugul de sărbători. Cîrnaţi, slănină, untură, carne din belşug. Au plătit undeva la 10 milioane. 1000 RON. Pentru, repet, peste 100 de kile. Porc.

Zilele trecute în Cluj cineva a pierdut un pisic. Un mîţ. Bolnav şi dus cu pluta. Ia uitaţi ce recompensă se oferă pentru găsirea lui.

O fi avînd mîţul 2 perechi de coaie?! Nu cred. Scrie clar că e castrat. O fi mai de preţ carnea de felină domestică decît puiul, vita, mielul, porcul sau orice altă vietate pe care o punem în cratiţă? Nu ştiu! Ştiu doar că dacă dai share şi like acestui post, din septembrie va scădea TVAul la pîine de la 24% la 9%. Iar dacă nu dai share şi like, vor creşte accizele la alcool, tutun şi aur.

pisic pierdut