Mic tratat pentru labari rafinati

Ce lecturati in continuare as fi vrut sa fie scorneala mea, insa am fost facut partas la ea de catre un prieten cu nume taios, asa ca meritul ii intreg al lui. Io nu fac altceva decit s-o impartasesc altora pentru zidire si folos.

Vine o vreme in viata fiecarui barbat cind dragastos isi cuprinde in palma madularul cu scopul de a face lumea mai buna. Nu stiu daca e lucru bun sau rau, insa bicsnicia se intimpla. Nimeni nu se poate impotrivi. Insa de aci incolo decizia de face o chestiune de onoare, sau doar o laba trista din situatia creata, apartine fiecaruia dintre noi. Pentru ca a freaca madularul in palma precum stramosii frecau pietre sau lemne laolalta ca sa faca foc, dincolo de placerea personala aduce cu sine si responsabilitati. Masturboi poate fi oricine, insa labar cu pedigree doar putini is alesi sa fie.

Odata realizata autosatisfacerea, se impune o conduita noului muncitor manual. Asta consta in a patra un ritm. Dupa cum zice rinduiala once a bitch, always a bitch, asa si cu laba oncea a wanker, always a wanker. Cine abandoneaza nu e vrednic sa fie numit labar.

Asadar we have a situation here si asta consta intr-o apucatura care necesita constanta. In viata shit happens, si nu toata lumea are vreme sa lucreze cotidian. Nici un bai. Ce am pierdut azi, recuperam a doua zi. Cu rivna si tarie, procesul de desavirsire merge inainte. Aci apare insa piatra de poticnire a multora. A recupera insemna a face dupa vremea stablita ceea ce se cuvenea facut inainte. Nu functioneaza anticiparea poverii. Adica cel aflat la level 1 de laba, asta insemnind 1 masturbare zilnica, nu poate savirsi 2 faradelegi cu gindul la ziua de maine. Odata facute 2 labi in aceeasi zi, se trece automat la level 2 si deasemenea la plinatatea statututului care are ca motto: dimineata cind ma scool, dau o laba de control, seara cind merg la culcare, una de verificare.

Laba nu-i o chestiune in care se regasesc disperatii si singuraticii, ci un act matur, responsabil, creativ si complex. Nu degeaba domnu` Billy Idol o numeste dancing with my self.

Ti-as intra la inima

Prin liceu cind citeam jurnalul lui Dave Cooper, carte legata de serialul Twin Peaks, am dat peste o zicala ce parea cool si merita tinuta minte si de recitat la ocazii linia care departe geniul de nebunie e adesea foarte subtire. Mai incolo am realizat ca nu doar linia dintre geniu si nebunie e subtire, ci si alte linii despartitoare.

Acum citiva ani, Michele Placido, cunoscut la noi ca domnu` comisar Cattani Corrado, juca intr-un film Il posto dell`anima (Locul sufletului). Fiind seful unui sindicat dintr-o fabrica ce urma sa faca concedieri masive, lua apararea muncitorilor si sarea la grumazul stapinitorilor. Miezul unuia din discursurile sale era astia vor sa ne futa in cur, isi bat joc de noi luindu-ne sufletele.

Pare ciudat sa identifici locatia unei realitati spirituale in concret, insa deseori sufletul este asociat inimii ca izvor al sentimentelor. Vorbim de iubire si alte stari de spirit, insa le simbolizam prin inimioare. Ceea ce-mi parea ciudat in concluzia filmului lui Placido, am gasit in hi5ul mioritic confirmat de catre o tinara de geniu. Pentru a ajunge la inima cuiva, trebuia intrat prin cur.


Daca zicala din Twin Peaks trata strict planul intelectual, in urma investigatiei personale, am realizat un transfer in plan material. Linia care desparte curul de inima e adesea foarte subtire. Si odata concluzia trasa, poate ar trebui ca tinerele sa fie mai intelegatoare cind junii ce roiesc in preajma lor le privesc insistent bucile. Nu vor altceva decit sa le intre la inima.

Simplitate & simplism

Intr-un film cu harai, pistoale si ostatici, o haita de banditi sechestreaza un metrou si fac fapte de vitejie cu navetistii cacati la cur. Unul dintre navetisti are un lefton pe care chateaza cu pizda la care futea. La un moment dat, desi tiritura vedea ce se intimpla in metrou, porneste discutia urmatoare:

-Te iubesc atât de mult.

(Labarul tace milc de spaima teroristilor.)

- Ma auzi ?

- Da.

-Adica… ma iubesti si tu ?

-Sincer, nu pot vorbi momentan.

-Tot ce trebuia sa-mi spui era… da ! E mai putin de spus decat ca “nu pot vorbi momentan”.

Filmul, care altfel ii o laba, pentru dialogul de mai sus merita toata aprecierea. O fi fantezie in proportie ridicata, insa alea 20 de secunde in care au loc replicile is realitate 100%. Multa lume le-a patit, chiar daca nu intr-un metrou in care bagabontii stau ciucur cu amele spre capul ghinionistului.

Da, muierea are dreptate. Intrucit fiinta simpla, se regaseste in simplism mai mult decit in simplitate. E mult mai usor sa spui DA, decit nu pot vorbi momentan, insa dincolo de asta exista o diferenta de perspectiva. Cam ca si aceea a intilnirii cu nevoiasul care-ti cere pomana si in loc sa-i dai peste, mai bine il inveti sa pescuiasca. A da peste cuiva, sau a spune DA, este mai mult decit simplu. Dar e impotriva firii sa o faci permanent. La fel cum e cel putin imatur si iresponsabil sa astepti sa primesti permanent. A intelege ca momentan nu se poate vorbi si ca e nevoie pentru a minca sa inveti sa pescuiesti e de bun simt elementar, iar nepriceperea ar trebui pedepsita. Nu incuviintez violenta decit daca e justificata. Acesta este unul dintre motivele care o justifica. Deplin.