Discernamintul pizdei

Am ascultat mai demult o farsa buzduganoasa cu mireasa care in noaptea nuntii se fute cu ala care-o furat-o. Am zis ca asa ceva se poate intimpla doar in urma unui scenariu intocmit, nicidecum in realitate. Nimeni in noaptea nunti, cind se arata dinaintea neamurilor si prietenilor cu cine ar dori sa-si petreaca viata, nu poate fi capabil sa copuleze cu o alta persoana pentru a juca din urmatoarea zi rolul sotiei/sotului cuminte si de omenie.

Pe mireasa din farsa de la radio n-am intilnit-o s-o intreb fa, esti curva, sau iti lipseste ceva element esential din instalatie? Am intilnit in schimb printre bloguri pe una care promite sa-i calce pe urme. Problema e simpla. Ea are prieten, il intilneste pe Victor si uitind de prieten se imperecheaza cu Victor. Acesta ii zice ca nu are vreme de pierdut, ci numai de inmuiat biscuitele in lapte, dar tinara nu-l baga in seama. Victor o patrunde, o orgasmizeaza multiplu si ii da pace. Tinara isi pierde centrul de greutate si pentru a-si plinge pierderea, pune pe picioare blogul. Am creat acest blog pentru ca sunt trista de multa vreme si nu am cu cine sa vorbesc. Deci acest blog e pentru el, pentru VICTOR!

Pina la urma, fiind prunci ai democratiei si ai libertatii, nu sintem trasi la socoteala pentru toate dobitociile pe care le debitam, dar in limitele bunului simt se naste intrebarea: daca te doare in patina de prietenul tau, la ce cicat mai stai cu el si rivnesti la Victor?

Am incercat sa ma despart de prietenul meu din cauza lui, el sufara din pricina lui Victor si nu merita! I-am spus clar: “Trebuie sa ne despartim. Il iubesc pe Victor!”, sarmanul a plans ca un nebun si simteam pentru el ceea ce simtea Victor pentru mine: mila! Eu sunt inca cu prietenul meu care sufera enorm stiind ca desi stau cu el ma gandesc deseori la Victor chiar daca ma prefac ca totul e ok! Asadar prietenul e un fel de pula proasta cu chip. E placut sa-l vezi gravitind imprejur, insa nu merita osteneala de a-l baga in seama.

Am incercat sa imi alung durerea ascunzandu-ma la pieptul prietenului meu care ar face orice ca sa ma faca fericita! O data eram asa de deprimata incat mi-a spus: “Suna-l daca te face sa te simti mai bine!” In optica asta inteleg si atasamentul prietenului, dupa vorba din batrini cine se-aseamana, se-aduna. Linga o proasta, numai un mononeuronic se poate simti bine.

Situatia tinde sa se destinda in gama minora a unui lament ai promis ca nu o sa ma mai doara…ai promis. Auzi, domnisoara, daca si dupa citeva luni doare, nu e vorba de boala sentimentala. E prostia cea care doare. In stare pura, nediluata, neamestecata.

Aici puteti pune sare pe rana domnisoarei. Cu pumnu`.

Obligatia de-a vota

Nu prea ii agreez pe insii ce o stat cu nasul la curul cuiva care parea luminat, o simtit o besina cu potential de idee mareata si isi fac un scop in viata din a propovadui acel pirt mental. Dupa ce o cules informatia de pe buzele intelepte, pornesc orbeste spre un fel de tara sfinta sa faca noi adepti si sa sanctifice gliile ratiunii necunoscatorilor.

Introducerea e un fel de cufureala cu bulbuci care nu zice mai nimic despre gindul care m-a atins neplacut si anume dreptul cetatenesc de a vota, devenit in optica unora obligatia de a participa la soarta tarii. Mi-amintesc din pruncie cum imi insoteam parintii cind era de pus stampila pe fituica ce urma sa stabileasca mersul lucrurilor si tremura carnea pe mine de emotie. Votam in locul ambilor parinti si ma simteam important. Nici nu aveam floci la pula, dar chibzuiam la rinduiala patriei.

Apoi m-am trezit major si pofta de-a stampila numele unor tilhari mincinosi mi-a trecut. Preferam sa fac hemoroizi la gaoz decit sa ma stiu responsabil pentru ascensiunea politica a unor bisnitari. Totusi m-am scapat acum 4 ani la urna, cu constiinta pubertului intirziat care mai crede in Johny Bravo si acum ma caiesc de gestul meu fara judecata. Nu ma pricep la fotbal, nici la masini, nici la femei, iar la politica, cu atit mai putin. Ce am realizat totusi, este faptul ca Basescu avea dreptate cind il intreba(retoric?!) pe Nastase ce zici, Adriane, ca romanii si acum au de ales tot intre 2 comunisti? Citatul e aproximativ… Nu e vorba doar de comunisti, securisti si teroristi, e vorba ca romanilor li s-a oferit sa aleaga mereu nu intre bine si rau, ci intre rau si raul minor, ceea ce in principiu e un fel de a alege intre cufureala si cicat.

Nu stiu in ograda altora cit is de breji nominalizatii de pe buletinele de vot si nici nu ma preocupa brazda lor. Ma preocupa propovaduitorii de care pomeneam la inceput. Aia care daca le scapi pe gura paragraful anterior, te scuipa in fata. Cum indraznesti sa renunti la dreptul tau de cetatean liber? Stii ca strabunii nostri si-au dat viata ca tu sa poti vota? Nu stiu, si ma doare in pula, domnii mei. Iar atita vreme cit e vorba de dreptul meu, nu vad ce va fute pe voi grija asta. Io nu am cerut nimanui sa moara pentru nimic si daca as fi facut-o, probabil, m-ar fi injunghiat. Nu ma intereseaza cine pentru ce o murit, ma intereseaza cine face ceva concret pentru mine acum.

Pina la alegeri mai is niste luni de curvasareala electorala si propaganda carbogazoasa. Promisiunile incep sa picure. In curind o sa curga. Dincolo de scepticii potrivnici, mai is si cei fara ocupatie carora doar speranta la mai tine de cald si foame. Domnilor politicieni, dati-le paine si circ, sa mai aveti si domniile voastre de unde stringe de-un Lamborghini, ca doar nu-ti merge cu troleul la serviciu.

Un cap in inima

Pe linga afirmatiile suparatoare de soiul toti barbatii is porci si toate femeile-s curve, am prins din zbor si varianta barbatii-s mai rationali, iar femeile mai simtitoare. Decit sexul opus. Rational inseamna, in principiu, a folosi capul si asta ne aduce dinaintea primului impas. Care din cele doua? Ca desi cel de pe umeri ar trebui sa gazduiasca ratiunea, miscarea ne este imprimata deseori de celalalt. Oricum, nici femeile sa nu stea linistite, ca desi toata lumea crede ca au doar o inima, deci nu ar fi loc de dubiu in ceea ce le priveste izvorul simtirii curate si neintinate, am gasit exemplarul feminin care sa arunce saminta indoielii in capul (care din ele?) oricarui barbat.

Asadar, pentru toti cardiopercutorii, urarea mea din inima: Pina-n inima!



Nobelul pentru descintatoare

Am scris acum citeva luni despre vrajitoare si tamaduitoare si ce-o facut oamenii din breasla asta cinstita din bietul gospodar indian care si-o pingarit fetele la indemnul binefacatorului. Nu mi-o dat pace subiectul si rasfoind o Povestea mea, am dat si peste anunturile cu maiastrele minuitoare de bagheta. Si aci treburile is ca la sex. Daca intr-o vreme era bazat cine pingarea firesc, sau era pingarita firesc, la fel ca magia alba, acum e mai trendy sa te dai iubitor de gaoz, respectiv sa practici magia neagra. In scopuri bune, desigur. Una care o vrut sa nu ramina defel pe dinafara, o zis ca ea baga si alba si neagra, magie sa fie, asadar un fel de bi.

Oricum, nu restructurarea magiei tiganesti autohtone in vremi de criza globala ma framinta pe mine, ci faptul ca dupa atita chin si sudoare, specialistele “fara numar”, desi toate-s “nambar uan”, o ajuns sa fie recunoscute international. Hai ca, pina vorbeau ele de fusul de aur si slobozul balaurului nimeni nu le baga in seama, insa in numarul de saptamina trecuta din Povestea mea una din vraciuitoarele astea era prezentata ca si cistigatoarea premiului Nobel la tamaduiri, dezlegat de cununii, vraciuit si descintat.

Dincolo de orice reticenta, premiul Nobel e premiul Nobel si scepticii is invitati sa-si dea pumni in oua. Poate cistiga si ei Nobelul la automutilare.

Aproape am comis-o nefiresc

Pe vremea cind inca nu ma durea capul si nu apucasem sa ma leg la el, insa mi-as fi atirnat macar un plasture, era sa ma compromit nefiresc la un concert. Pornisem de la tara cu un prieten si cu una din trupele ce urmau sa umple de bale microfonul. Nu ne ajungea nimeni cu un kkt la nas ca eram in compania alora ce racneau si rupeau camasa de pe ei in vazul rockeristilor. In sala de concert, un fel de camin cultural, zaceau puscatii marini pe linga pereti, ca mustele. Era adunatura serioasa,ca la 40 de suflete, toate dark, cu iz de satanism rural, pleata lunga si soioasa si clondire nenumarate cu continut OH.

Io, cind am vazut atita muiere fara morala si princip`, am zis gata, aci-i de mine, sigur pun mina pe-o tita calda si gura-mi capata sarut. Toata treaba era sa stau blind pina copilele desertau sticloantele, dupa care sa mai misc nitel pleata si sa atac prada pe cind incepe sa se clatine. Asteptatul nu era o problema ca si asa nu aveam ce face, insa partea cu atrasul atentiei si vinturatul de pleata ma preocupa serios. Io trageam sa am creasta paroasa, mai ceva decit sa fiu bogat, da` nicicum nu puteam de grija parintilor, care de cum vedeau ca ajunge parul la virful urechii, numa` ce aduceau in vizita, ca din intimplare, frizerul p-acasa. Si io atita eram de pornit ca l-as fi lasat sa-mi ia un borcan de singe, numa` sa nu se atinga de parul capului… da` n-aveai cu cine.

Dincolo de necazul meu, in miezul concertului, cind era cupleraiu`(cupraraiu`) mai lat si mai adinc, si io dadeam din cap de era sa-mi sara de pe grumaz, numa` ce simt o mina tandra pe spate si un cap ce se pleaca lin pe umarul meu de metalist fara pleata. De spaima am ramas locului fara suflare, iar cind m-am dezmeticit si-am bagat de seama ca parul de pe crestetul ce-mi sprijina umarul era negru ca abanosul si cirliontat ca lina de pe mioara, am avut erectie spontana. Cel putin in suflet, daca nu in trup.

Si cu bucuria ciucur in intreaga faptura am oferit mai de musai ca de voie buna umarul meu crestetului ostenit intru nadejdea rasplatei. Am avut io rabdare cam 20 de minute da` cum s-apropia vremea ca programul cultural-artistico-satanic sa se gate, numa` ce ma desprind nitel de catre firava faptura si dau pe-ntunericul cela adinc din caminul cultural sa-i mingai chipul si sa-i caut sarutarea. Si aci o fost binecuvintarea ca nu am inchis ochii in cautarea clipei romantice, ca la atingerea obrajorilor am simtit in palma smirghelul barbii nerase a blajinei fapturi. Din toata candoarea si entuziasmul erosului clocotind in mine, am cazut in halba urii si l-am impins gratios pe musafirul umarului, care fara punctul fix de sprijin s-a oprit doar pe podea, de unde nici n-o mai apucat sa se ridice de ostenit.

Acasa m-am intors necajit, blestemind obiceiul rockistilor de-a se aduna in locuri cu larma mare, intuneric adinc, dar mai ales apucatura de-a lasa parul lung, negru si cirliontat la indemina barbatilor.

2 x de la tara…

Mi-o venit in minte doua bucati de la tara. Nu au legatura intre ele ca si continut, insa ca model de gindire is in aceeasi oala.

Prima zice ca trecea coloana oficiala a oarecarui functionar inalt la stat mare la sfat. Claxoane, lumini, stroboscoape, nu de alta, da` sa iasa razesul de pe ulita cu bicicleta si caruta. Unul mai voinic nu se da in laturi nicicum. Il atentioneaza mai intens militia si intr-un tirziu se da batut pe margine, insa cum trece virful coloanei, tusti! pe ulita publica. Bag pula-n ea coloana oficiala, ce ma intereseaza pe mine de ei? Nu am nici o treaba cu oficialii, insa daca tot e sa nu te futa nimeni la crestet, e atit de greu sa astepti 30 de secunde pe margine, chiar daca te grabesti? Nu cred ca e greu, insa atunci ce, pula mea, mai povestesti la amicii de doza. Ca te-ai oprit la trecerea coloanei?! Nu are nici un farmec, mai bine povestesti despre ultima laba cu scintei din adolescenta ta.

A doua e legata de chefuri. Unul aniverseaza ceva de soi in viata si simte nevoia sa adune lume in jurul lui ca sa-i confirme reusita, esecul, inutilul pe care-l aniverseaza. Invita citiva oameni de bine si le spune ca e rezervata participarea, adica e pentru cei care is chemati. Astia, imprastie vorba-n obste si astfel afla intreaga suflare ca X face chef select, adica fara toata pleava. Tocmai de aceea, hai sa mergem cit de multi, incit sa nu poata sa ne dea afara. Nu stiu daca mai e nevoie sa adaug altceva decit de ce, pula mea, euthanasia nu e legala si la oameni? Ca masura publica si nu din compasiune.