ANTIantimanea

Maneaua o ajuns la noi un fel de gen muzical national, la fel cum sarmalele, in negura vremii postmoderne, s-o trezit specific romanesti. Pe linga faptul ca in vecini is 4/5 tari care practica aceleasi apucaturi (specifice?!), mai lipseste sa traga la vatra capsunarii ca sa facem din corrida sport national romanesc de traditie si eventual romanii macaronizati pentru a realiza ca pizza, la fel ca vesnicia, s-a nascut la sat. La noi in sat.

Dincolo de deschiderea noastra spre valorile culturale universale, ma preocupa in special soarta manelelor in perceptia romanilor. Cum ziceam, un segment lat si gros, la fel ca bratarile si lanturile de aur dimprejurul menestreilor ce le fac cunoscute, nu reuseste sa digere altceva decit manea. Pe linga ei, s-a format un soi de front al pseudointelectualilor care au scornit un trend antimanea. Io, pentru ca am doua perechi de coaie, intre toti acestia ma autocataloghez ca ANTIantimanea. Acuma, cu treaba buna, m-apuc sa-mi argumentez alegerea.

In primul rind ca forma de exprimare CONTRA, antimanelistii nu propun nimic, decit refuzul manelelor, pe cind manelistii dau dovada de o profunda cunoastere umana. Sentimente precum iubirea, in diferite forme, de la dorinta la adoratie, de la neimplinire la suferinta despartirii, parcurg, precum firul rosu naratiunea, mare parte din opera artistilor autohtoni. Pe linga dragostea pentru persoane, manelistul cultiva si dragostea de neam si tara exprimata mai ales prin dorul de patrie si descrierea negativa a traiului intre straini. Dr. Costi Ionita in lucrarea sa Mare e lumea realizeaza un studiu comparativ intre dimensiunile planetei si calitatile unice ale romanului.

Apoi manelistul, dincolo de sentimente, acorda studiului si pregatirii intelectuale o atentie particulara. La fel cum in Renastere exista un ideal al personajului enciclopedic(Leonardo da Vinci), in Manelism, multiplele aspecte ale cunoasterii vin puse dinaintea discipolilor insetati. De aici rezulta clar si preferinta unor maestrii pentru nume precum Universalu`, Mondialu`, Planetaru`, Continentalu`. Guta dezvolta tema basmului in opera Sunt un Fat Frumos, Liviu denota o pregatire uimitoare in domeniul astronomiei cu La lumina stelelor, iar Brandy ar merita difuzat in heavy-rotation pe Traveling Channel cu Pe tot globul.

Cu toate ca pregatirea manelistului depaseste normalul si banalul nivel de cultura al omului de rind, el nu ramine inchis in turnul de fildes al geniului pustiu, ci dovedeste si o cunoastere precisa a cotidianului, a materialului si a financiarului. Nicolaie Guta, Cristi Dules & Fero expun in eseul Am reteta banilor tocmai aceasta calitate a artistului manelist.

Datorita exceptionalitatii dezvoltate in decursul unei vieti alaturi de oameni de rind, nu se putea ca universul manelistului sa nu fie invadat de oameni marunti, invidiosi si circotasi(cum is antimanelistii). Acestia sint denumiti cu termenul generic de dusmani si le este dedicat un procent ridicat din creatia oamenilor de geniu manelistic, intrucit si numarul lor depaseste bunul simt antagonist. Pentru aprofundare recomand o auditie atenta a nuvelei Am o mie de dusmani a glasuitorilor Adrian de Vito & Copilul de Aur.

Neputind suporta vitregiile vietii si gindul la dimensiunile reduse ale acesteia, lumea a cautat de-a lungul timpului remedii. Elixirul vietii este formula care exprima rezultatul fictiv al acestor cautari. Manelistul nu cauta in zadar cai verzi pe pereti, ci atribuie bauturii caracteristicile leacurilor in discutie. Se bea de bucurie cu prietenii, se bea de suparare ca te-a lasat muierea, se bea ocazional, se bea zi de zi. Cind nu se bea, se plinge, intrucit lacrimile si plinsul sint supapele de defulare ale oricarui manelist care se respecta.

Dinaintea complexitatii manelei, cuvintele-mi sint doar umbra si vis, dar cu putinul meu, am tras in brazda vremurilor noastre plugul argumentelor pentru a sugera ca nu e de-ajuns sa te declari antimanea pentru a te simti cu un cap mai sus ca cei din jur. Atit.

Teleshagging

Am observat ca cele mai rasarite ginduri imi izvorasc in minte cind ma uit la pornosaguri. Nu stiu care parte a creierului meu se activeaza la vederea titelor goale care-mi salta dinaintea ochilor, dar se pare ca ii tocmai miezul lui.

Ultima cugetare capabila sa dea peste cap managementu` si advertisingu` contemporan m-o strafulgerat nu demult in imprejurarile descrise anterior. Am bagat de seama ca din 5 giste care desfac picoarele, 6 au cercel in buric sau in limba. Mai is si care il trec prin lindic, sau sfircuri, da` alea is mai rare, cel putin in documentarele pe care le urmaresc io. Aci o fost punctul precis in care o rasarit gindul in mintea mea, precum spicul de griu care sparge glia ca sa iasa la viata, precum mugurele care crapa crusta pentru a ajunge la lumina.

Daca tot are lumea, te miri, ce fantezii si perversiuni, de ce sa nu profite producatorii de pornosaguri de context si sa scoata banu` gros din slabiciunile curiosilor? Toata treaba-i din protap, cum zice vorba din popor si ideea-i la mintea cocosului. In loc de futai simplu, propun futai compus, sau teleshagging, care ii ceva intre teleshopping si shagging.

Ma dedau la niste exemple ca sa nu incurc mintile simple. Cercelul ala din buricul sau limba tiriturii nu inseamna mai nimic, decit un smen, sau un circel mental, insa daca aduci la cunostinta lumii ca ii cu pietricica Swarovsky, futaiul nu mai e doar simplu dat din buci, ci copulare care se masoara in carate. Unora le place sa vire intregu-n fractie cu incaltaminte in picioare. Nici un bai, tatuca! Nu trebe altceva decit sa tragi 3 dungi cu markeru` pe slap si l-ai facut Adidas.

Visez la o lume in care orice brand este promovat doar prin intermediul filmelor porno.

Esti alpinist si cauti fringhie de suit pe stinca. Nimic mai simplu! Noi iti bagam la inaintare un clip bondage cu muieri legate in funii cu nod marinaresc care sa te convinga de trainicia produsului nostru.

Esti finut si fotbalul ti se pare pentru vulg. Tie ti se potriveste golful. Stai pe-aproape! Avem bile care intra-n orice gaoz, de la cele care-astupa gura, pina la cele inlantuite care scot diareea din tine.

Poate nu esti genul de la oras, fitos si ingrijit, ci mai degraba, cetatean rural. Bade, daca esti in cautarea unui bici pentru calutii tai, uita-te peste oferta noastra sado-maso si alege pentru coapsele armasarilor biciul potrivit.

Cine nu ii greu de cap, in mare, o prins ideea si ma lauda in gind ca n-am frecat buha-n zadar. Apreciez! Atentie la ultimul exemplu. Majoritatea filmelor de succes conclud imperecherea cu izvorirea slobozului pe trupul femeii. Aci ii rostul firmelor de cosmetice sa sara in schema. Cind partenerii racnesc a sfirseala si muierea-si intinde pe trup pomada, vocea blinda a reclamei da de stire better than Nivea, use the natural way!

Am convins pe careva sa m-ajute sa brevetez minunea?

Cine n-are, are

Inainte de a dori raul vecinului, a caprei sale si a verzei din gradina lui, cred ca pe oricare il macina nedumerirea asta de ce are mai mult decit am eu, sau cum de-o duce mai bine? Framintarea respectiva neaflind solutie, in cazurile extreme se materializeaza in asasinarea vecinului, furatul caprei si facutul de sarmale din varza lui privata.

Cred ca nu este om care, in mai mare sau mai marunta masura, sa nu fi fost preocupat de starea altuia din apropierea lui si macar o data in viata sa nu fi invidiat avutul cuiva, fie ca e vorba de capra, de casa, de PageRanku` blogului si numarul de vizitatori, sau de muierea/barbatul celuilat si eventual premiul luat de copilul lui la sfirsit de an scolar.

Nu am gasit calea catre piatra filosofala si eradicarea foametei pe fata pamintului, insa mi-am gasit alinarea intr-o noapte uitindu-ma la niste pornosaguri.

Ma gindesc ca nu-i unu` sa nu stie ca nigarii, in mare parte, au drimba lunga ca un taragot, atit ca nu are clapete si gauri, deci nu-i cazul, muzicantii, sa sariti la interpretare. Apoi cine are ca pasiune Extremul Orient, trebe sa stie ca galbejitii abia o disting dintre coaie la cit ii de maruntica. Restul o au intre ca si colorit cit si ca dimensiuni. Bag de seama ca exceptii si contradictii is destule, insa nu facem aci cercetare stiintifica pe esantioane precis determinate si delimitate. Am impresia ca cine ii la cunostinta cu lungimile de unda genitala, are habar si ca Africa in mare parte ii muritoare de foame si un fel de cutie a Pandorei in ceea ce priveste virusurile si bolile, cit si ca Japonia, Korea (si nu peste multa vreme China), huzuresc de bunastare.

Vrind, nevrind, nu m-am rabdat si-am concluzionat dintr-o miscare, ca cine are pula lunga, are si desaga goala. Nu am reusit inca sa determin nivelul de interdependenta dintre coordonatele acestea, pula si desaga. Ma refer la faptul ca ai pula mare intrucit esti calic(A), sau esti calic intrucit ai pula lunga(B)? Solutia dilemei este de-o importanta capitala in instaurarea unui regim de bunastare pe planeta. Daca se-ajunge la demonstrarea variantei (B) nu trebe altceva decit niste securi si niste voluntari ca Africa sa devina un tarim al fagaduintei cu riuri de lapte si miere. (A) nu cred sa fie, deoarece bani trec peste Mediterana si tot in zadar, se pare.

Oricum ar fi, data viitoare cind ii vine in minte cu invidie cuiva capra, casa si PageRanku` vecinului, sa fie impacat cu gindul ca o are mai lunga si mai indesata decit acesta. In ceea ce priveste femeile, nu stiu exact cum functioneaza si daca este legata de genitale si la ele situatia, insa gindindu-ma la femeia care m-i draga si care cistiga mai bine ca mine, bicisnicia se datoreaza cu siguranta faptului ca nu are pula deloc. Altfel nu pot sa-mi explic.

Intelect, suflet si muie

Dintr-o mina de lut, apa de izvor si suflare de viata, Dumnezeu l-a facut pe om. Unii nu inghit asta si zic ca parameciul a evoluat in timp la mormoloc, apoi la pastrav, la maimuta si in cele din urma la om. Nu cred ca aci-i locul prielnic pentru dezbatut chestiunea asta, pentru ca pe mine ma framinta altceva. Fie c-a fost creat, fie c-a evoluat, omul isi are locul in lume destul de bine delimitat de stinca, frunza, animal. Ce anume l-a adus aci demonstrindu-i superioritatea? Pentru ca dincolo de orice contradictie mi se pare superioara conditia umana, celei animale, vegetale sau minerale. Intrucit ierburile si pietroaiele nu ma pasioneaza, merg inainte pe binomul om-animal.
Iubitorii de intelepciune, cu siguranta, trag plugul in brazda cu ceardasu` zicind ca ratiunea, intelectul, constiinta de sine e cea care ii ridica pe oameni din intunericul ignorantei si le confera treapta de sus in topul vietuitoarelor. Cuvintatorii de Dumnezeu amintesc de un suflet nemuritor, un fel de pasaport pentru vesnicie dupa moartea trupului. Io, fara sa neg parerile enuntate anterior, am descoperit o alta caracteristica a superioritatii umane.
In vederea conservarii speciilor, toti se fut. Animale, oameni. Nu animele cu oameni! Unii ca sa justifice ca homosexualitatea nu e impotriva naturii o adus exemple de animale care se fut in cur. Deci pina aci, oameni si animale nu sintem atit de diferiti. Toti ne futem in pizda si-n cur. Dar inafara de om, mai este careva capabil de amor oral? Am cautat pe ici pe colo, am intrebat gospodari, dar nimeni nu o pus punctul pe i definitiv. Ar fi niste mamifere, am vazut cazuri de autofellatio, o specie de maimute… No, pin-aci! Self-sucku` nu ii amor oral, ci laba cu gura, iar maimutele nu se pun, intrucit in virtutea faptului ca nu-s capabile de lucruri breze decit prin imitare, sigur o luat exemplu de la ceva oameni rataciti prin jungla.
Asadar lasind la o parte probabilitatile si incredintindu-ne certitudinii, concluzia ramine una si buna. Dincolo de intelect si suflet, omenirea e superioara altor specii intrucit isi pretuieste dragastos partenerul cu gura.

Gind razlet despre primul meu futai

Un om intelept o zis cindva ca ii mai important sa inveti sa citesti decit sa scrii, intrucit cititul iti aduce dinainte lucruri noi, necunoscute, pe cind scrisul nu face decit sa astearna, pe un oarecare suport, ceea ce cunosti deja. Asemenea chestiuni mai demult aveau o oarecare relevanta, azi cind orice pubert blogosferic cu cosuri pe obraz si fara par pubian, scrie si citeste, par fara miez.
Pe mine, s-o silit ai mei sa ma-nvete sa citesc ca sa nu-i fut la melodie cu lectura povestilor. O facut mare lucru si li-s recunoscator pentru asta, dar o facut-o din comoditate ca sa se scape de-o grija. Sa scriu, insa inainte de scoala, o reusit doar sa ma faca sa mizgalesc mama. Normal ca era mama cea care m-o invatat, ca daca era tata cu stiloul in mina, ma-nvata fotbal sau bere. Regret ca nu o fost femeia care m-i draga sa ma-nvete sa scriu, ca primele cuvinte asternute pe foaie erau tituci si buci si ma opream acolo. Asa macar dascalii si-o dat osteneala sa leg subiectul de predicat, fara a ramine in scris la stadiul de interjetie si organe genitale. Prin scoala primara nu stiu cum ne-o apucat, ca pe toti soimii patriei, sa scriem biletele de genul Mihaela+Costel=Iubire, Gigi+Becali=Cioban etc. Dupa ce ne-am imperecheat in scris cam toti din clasa, am trecut cu un coleg la versiunea cu 3 necunoscute, XXX, si din condeiul nostru a iesit Alin+Pizda aia care-i placea lu` Alin=Futai. O fost prima data cind am asternut in scris o faradelege. Cum eram mici si prosti, invatatoarea ne-o prins. Mie mi-o futut niste nuiele peste buci(sa fi stiut atunci citeva vorbe in limba strainului, in loc sa-mi cer iertare, racneam spank me, MILF), iar pe ala cu care corespondam, l-o amenintat numa` ca-l spune la tat`su, crutindu-l de bataie ca era nepotul ei.
Acuma scolarii, pentru a nu jignii sensibilitatile nimanui, scriu Lolek+Bolek=Prostata perforata, Fat Frumos+Gheonoaia=Avort, poezia si scrisoarea erotica is genuri literare, iar Jurnalul National publica poeziile necenzurate ale lui Eminescu de cind avea bube pe pula. Scorneala de fata nu are pretentii etice sa stabileasca daca e bine sau rau ce-am expus inainte. E doar un gind razlet ce nu mi-o dat pace toata seara.

De ziua ta

Nu stiu cind a iesit la suprafata si cu ce motivatie obiceiul de a-ti sarbatori ziua de nastere, dar mi se pare o apucatura stupida si inutila. Cui ii face placere, sa-si tina sarbatoarea personala in fiecare zi, ba chiar de doua ori pe zi, insa mie sa-mi dea pace pentru ca nu ajung nicicum la sensul de a te bucura pentru nimic.
Ii obiceiul ca orice kkt sa fie aniversat. Ziua cind am facut prima laba, eliberarea de sub libertate, taiatul motului, taiatul rontului etc. Mai mult sau mai putin penibil, is zile in care cineva o facut ceva si vrea sa-si aminteasca in fiecare an cu exactitate ca tocmai pe vremea aceea el o savirsit ceva. Acuma, treaba cu aniversarea zilei de nastere ce rost are? Nimeni nu a facut nimic in ziua aia, decit cea mai mare dobitocie a vietii lui si anume a parasit cel mai bun loc de pe pamint pentru un kkt. Si nici macar nu a iesit de buna voie, pentru ca cineva s-a chinuit si s-a scremut ca el s-ajunga afara. Asadar in ce consta aceasta mare minune de a fi tot un zimbet, de-a te simti deosebit, special, sarbatorit? Inteleg ca lumea sa se poarte frumos cu tine cind ai realizat ceva, sa-si arate recunostinta in cadouri, sa stea ghem in jurul tau, dar de ce de ziua ta?
Sa fie dupa mine, in loc de ziua de nastere as prefera sa-mi aniversez ziua mortii, atit ca inca nu mi-o cunosc si poate e mai bine asa. De spaima sa nu mor atunci cind stiu io ca e vremea, mi-as lua zilele anticipat si atunci tot sistemul s-ar duce pe undele Simbetei, deci orice aniversare precedenta ar fi o besina cu saciz.
Asa ca pina una-alta, ma incredintez Parazitilor la care am gasit cea mai frumoasa urare a aniversarii zilei de nastere. Atentie la refren!

Mi-am cumparat urmasi

Tot m-o futut la melodie muierea care m-i draga sa facem cumva sa ne luam si sa framintam niste prunci, ca daca mai stam mult pe ginduri ne trezim ca-i facem cu creasta si pene. Ca orice barbat de bun simt, la inceput, m-am kkt pe mine de spaima cind am auzit de prunci. Ce-mi trebe mie copii, cind nu-s in stare sa-mi port singur de grija? Numa` asta-mi lipseste sa mai si cooperez la aducerea cuiva pe lume si sa-l nenorocesc cu apucaturile mele de om hodinit.

Dar dupa citeva luni o-nceput sa ma prinda spaima si pe mine. Daca-i drept ce zice femeia si chiar ar fi cazul sa ne sporim? Asa ca inainte de-a ma inhama la responsabilitatea familiei m-am gindit ca ar fi util sa bag un antrenament sa vedem cum decurge. Si odata trezite in mine simtamintele paterne, le-as indrepta catre oarece vietate, da` nu om, deci ramin plantele si animalele in discutie. Sa fie dupa mine as lua un purcel si l-as creste si l-as griji ca ochii din cap, da` nu ar apuca praznicul Craciunului, ca l-as jertfi de sf. Ignat, asa ca purcelul iese din ecuatie, la fel ca toate animalele care is compatibile cu tigaia sau gratarul.

Bun, zic io, sa vedem ce bestii mai is ramase ca sa le aplic paternitatea mea. As lua niste pesti, da` astia mor si de cald si de frig si de la fum de tigara si de la orice, iara daca scapat un piranha, cine stie cind m-aplec mai tare peste covata cu pesti si ma trezesc c-un paricid in casa, ca ma rontaie pruncii. Apoi, arahnofob fiind m-am gindit sa-mi autodepasesc spaima tinind un paianjen de-ala cu par pe picioare, da` te miri cind beat fiind ii descui usa si in scurt timp daca nu imi face felul, oricum trebe sa ma mut din casa. No, am zis, gata cu kkturile astea exotice, ma bag la ceva clasic, un hamster sau ceva soi de rozator cu blana. Astea minca orice si mobila din casa, le pui niste rumegus si se fac cit un miel in citeva luni. Cind o fo` sa fac pasul cel mare iar m-am simtit cuprins de griji, daca cumva trecind printr-o criza afectiva si neavind ciocolata la indemina imi indrept atentia catre junele din cusca si de la mingaiere la mingaiere il implic scurtuc intr-un incest om-fiara?

Ajuns aci, singura solutie ramasa, inafara de a cultiva microbi sub unghii, is plantele si nu orice plante. Ca ori le maninc, ori le port de frica. Si decit sa le am pe constiinta, mai bine stau cu spaima linga ele. Asa ca avind de ales intre urzici si cactusi, am achizitionat un cactus, dar de cum l-am tinut in brate prima data mi s-o parut ca nu-i tihneste singur si i-am luat pereche. Asa ca acuma is linistit, avind activitate paterna cu scaietii gemeni. Am vrut sa le dau si nume sa stiu cum ii strig prin curte, sa-i disting de copiii altora, da` nu mi-o venit nimic breaz in minte. Amindoi seamana cu o pula cu spini si nu-i pot numi la fel pe amindoi, asa ca primul o sa fie Pula si al doilea Spini. Asa ca de s-a intimpla sa racnesc din pragul casei Pula cu Spini, ia veniti la tata, sa vezi cum o sa sara ca fripti si-o sa raspunda chemarii paterne.

Vecinu` lu` Mulder

Lumea o scornit vorbe de duh si zicatori despre aproape orice. O dat sfaturi asupra prietenilor, asupra dusmanilor, rudelor si-a necunoscutilor. Dar nu-mi amintesc nimic despre vecini si vecinii is o categorie aparte in viata fiecaruia. Atit la lucru, cit si acasa. Poti avea prieteni si neamuri binevoitoare, dar daca vecinul iti maninca sanatatea, n-ai parte de liniste. Am gasit mai demult pe net o colectie de sunete de burghiu si alarme cu titlul 20ways 2 fuck your neighbors. Asadar mai ii cineva preocupat pe fata pamintului de raportul cu vecinii. Nu-s singur si asta ma bucura. Dar nu este singur nici Mulder, ala din X-Files, de vina lighioane din spatiu, si vecinii lui nu is defel mici si verzi, cu ochii bulbucati in crestet. Vecinii de bloc ai lu` Mulder is oameni de bine, sau cel putin oameni. Unu` din ei ii roman. Domnu` Slaniceanu.

Oare cum se-ntelege cu Mulder? Ca doi buni vecini, bag mina in foc ca Mulder si Slaniceanu isi imprumuta mici obiecte casnice si cu mai mare siguranta se cearta care o lasat usa la lift deschisa sau s-o pisat pe florile de pe palier. Ca-ntre vecini…
Se uita, oare, la etapa impreuna? Parca-i vad in garsoniera la Slaniceanu cind joaca Farul-FC Vaslui. Slaniceanu tine cu Farul, cred. Il pune pe Mulder sa poarte fular cu Vasluiu` si sa faca galerie pentru ei. Apoi il baga in ma-sa. De bucurie daca cistiga Farul, de necaz daca cistiga Vasluiu`. De ziua nationala a Romaniei domnu` Slaniceanu pune la geam tricoloru` si-l invita pe Mulder sa praznuiasca romaneste cu mici si sarmale invelite-n varza murata, ca vorba aia, Muldere, o data in an ii 1 decembrie.
Totusi nu ma dumiresc de unde-o prins Mulder apucatura de-a crapa-ntre dinti seminte de floarea soarelui cind se uita peste dosare, ca nu este episod sa nu-l vezi umplind de hoaspe biroul.

Despre insuratoare II

Vine o vreme in viata fiecarui barbat cind dinaintea popii si a primarului fagaduieste sa joace la dublu si fara blat in liga familistilor. Pe mine ma ia cu fiori gindindu-ma ca nu mi-o facut in veci placere sa lucrez alaturi de cineva, nici la teme, nici la proiecte, nici la alte kkturi. Ader parerii ca de vrei ca un lucru sa fie bine facut, trebe sa-l manivelezi cu mina ta, altfel te miri unde ajungi. Astfel, recunostinta o savurezi singur, iar esecul il rumegi la fel, fara sa trebuiasca sa mai consolezi si pe altul de rateul in echipa.
Odata luat laolalta, nu prea mai poti nici savura, nici rata individual chestiunile care tin de viata comuna. Realizez ca bicisnicii si lucruri bune se pot face si la simplu, insa automat cercul cunoscutilor asociaza cu perechea ta implinirea sau magareata.
Da` io nu aci am vrut s-ajung la responsabilizare si kkt psiho-sociologic, ci sa innod firul rupt tura trecuta referitor la cererea in casatorie.
O gramada de dobitoci ca sa poata peste luni si veacuri sa-si aniverseze existenta anosta, rezerva cite un capat de satamina cu avion low cost si hotel de calici cine stie ce voiaj intr-un oras cu nume pizdos ca in acel loc special sa rosteasca intrebarea. Ce e mai smenos decit, sub umbra tainico-metalica a turnului parizian, prin ceturile Londrei, baltile Venetiei, sau gara din Beclean, sa-ti intrebi femeia draga daca se vede imbatrinind linga tine?
Va spun io. M-am tot framintat si am concluzionat ca cel mai special loc de pe fata pamintului, daca tot vorbim de chestiuni speciale ii tocmai femeia ce ti-e draga. Asa ca io m-am gindit sa o cer cind copulez dimpreuna cu ea. Asa ca atunci cind o s-o intrebe tac`su unde a fost ceruta, ea sa raspunda raspicat in pula, tata. Oamenii au tendinta sa caute locuri si timpuri speciale pentru a exprima miezul din ei. In acest fel pula devine pentru viitoarea consoarta elementul spatio-temporal care ii defineste inceputul vietii de familie. Pula reprezinta coordonatele realitatii ei ca si sotie. Pula este reperul ei in cotidianul familiei. Este axul in jurul caruia, la propriu si la figurat, graviteaza pentru a-si implini natura de femeie.
La fel ca salcimul lui Eminescu in Sara pe deal, pula nu este altceva decit un axis mundi.

Oda vistiernicului

Fiind omul fiara sociala si calatoare si io om, s-o nimerit sa ma aflu odata in oras strain. Unde dupa invirtit pe ulite pina mi s-o uscat cerul gurii, am tras la pravalie sa alimentez cu o masura de parizer si o bere pe care le-am servit pe niste trepte ca houmlesu`. Cum tate mi-o priit, mai ales berea, asta s-o increzut si o inceput sa-si ceara dreptul. De-a fi eliminata. Mare lucru berea si eliminarea ei, cita vreme esti acasa cu chiuveta la indemina, sau macar pe la cunoscuti, dar intre straini, de multe ori, buda nu ii altceva decit un cotet puturos si compartimentat.
Exact asa si aci, numa` ca budistii ca sa nu fraiereasca nevoitorul investitia lor, o pus password la buda. Passwordu` era TAXA. Astfel incit daca nu ai bani marunti, poti fi bancher, ca te caci pe tine si pe toata averea ta. Asta daca ai probleme mari. Daca is mici, ai mai multe variante. Daca esti indraznet, sari la chiuveta publica, dar stai cu spaima in sin ca te vede oarecare si-ti fute o grebla in zona inghinala, ca spurci locul unde el isi spala obrazul si mainile. Alta varianta ii pisoarul, dar acesta primeste donatii numa` de la barbati. Si dinaintea taxei, care nu era mare, dar se chema taxa si din pricina asta, m-o intors pe dos, mi-o crescut inima de era sa crape in mine de bucurie si recunostinta ca am cotoc intre picioare si nu gaurica. In acele clipe de transcendenta dinaintea pisoarului, ma simteam capabil sa umblu cu madularu` la vedere, sa-l prezint lumii intregi, sa-i pun casa pe nume, ca el e cel care nu risipeste galbenii, ci-i aduna in vistierie.
…cum e vorba din batrini, cine n-are drimba, sa-si faca rost, ca e aur la casa omului.