Dezlegare la shopping

ps black friday

Sîntem un neam de prăznicari. O ştim cel puţin de pe vremea lui Creangă care zicea: “Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă “… Ne place să petrecem, să NU lucrăm şi dacă se poate să avem şi beneficii în urma odihnei, ca să nu ostenim degeaba odihnindu-ne şi petrecînd.

Preafericitul patriarh Daniel, Domnul să-i dea ani fără număr şi rod îmbelşugat, a propus ca zi liberă data de 30 noiembrie, cînd românii îl sărbatoresc pe Sfîntul Apostol Andrei. Propunerea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna iunie 2012, acesta fiind primul an în care angajaţii au avut liber în această zi. Din întîmplare am văzut la ştiri că dorinţa aprigă a preafericitului păstor de ziua lui în 2013 a fost să propună şi praznicul Înălţării Domnului ca zi nelucrătoare, dorinţă susţinută şi de deputatulul PSD Bogdan Diaconu.

Dar cuvîntul din poveste înainte mult mai este şi astfel s-a nimerit anul acesta să avem din păcate sf. Andrei si 1 decembrie, ambele zile nelucrătoare, DAR PLĂTITE, în weekend. Partea bună este că tot în preajma weekendului s-a nimerit şi Black Friday. Adevăratul Black Friday, cel de după  Thanksgiving Day. Partea proastă e că Black Fridayu` a fost anticipat de heterodocşii de la emag, altex si cei împreună cu dînşii şi au futut meciul. Însă dreptmăritorii au prăznuit cum se cuvine ieri cu reduceri după datină şi tipic.

Unde am vrut eu să ajung, pasăre de noapte, cu alcoolemie ridicată la ceas tîrziu… la faptul că Biserica Ortodoxă ar trebui să propună ca şi Black Fridayu` să devină praznic bisericesc. Dacă tot e în preajma sf. Andrei şi a lui 1 decembrie, de ce să nu facem combo-praznic şi să nu ne învrednicim de combo-zile nelucrătoare?! Dacă e praznic, praznic să fie! Cu dezlegare la peşte, untdelemn şi shopping. Cu masluri, miruire şi toate cele de trebuinţă neamului omenesc.

Amin !

Manele feroase

Desi ii mare lucru sa te imbulzesti la concert ca sa vezi in carne vie pe cine ti-e drag s-asculti in boxa, io nu am tragere defel catre astfel de adunari populare. Oricum, de-a fi cindva sa marc banu` si sa ma inghesui cu plebea dinaintea scenei, la un concert de asta as vrea sa merg.


Nu stiu cine o facut poza, da` ii barbat, chiar daca ii femeie. Io am luat-o de pe un site care s-o stampilat pe ea si astfel m-o facut sa pierd 15 minute cu Photoshopu`ca sa sterg stampila. De aia nici nu le pomenesc numele, ca o fost sugaci. Na, reclama din cute!

Tara Moturilor

Cind eram inca pubert, una dintre apucaturile de baza pentru a fi pretuit intre colegii labari era sa nu ratezi emisiunile sexoase de pe programele nemtesti: SAT 1, PRO 7, VOX etc. Mai vedeai o pulpa de femeie, o juma` de tita si aveai ce povesti la scoala intreaga saptamina pina mai adunai material de la urmatoarea emisiune. Cam pe la inceput de an calendaristic, un prieten o uitat sa-si ia chiloti pe el intr-o zi si ca sa nu pice de fraier si uituc, o sarit scurt in schema ca asa o vazut el pe RTL 2 ca nemtii baga pula-n blug fara lenjerie intima si nimeni nu ii mai bazat ca ei.

De spaima sa nu fiu mai prejos decit buimacu` ala fara chiloti, a doua zi la -10 grade, paseam catre scoala cu ochii bulbucati de somn si cotocul lipit de nasturii pantalonilor. Nu am zis la nicicare nimic, desi-mi era vinat de frig madularu` si bilele stateau adunate una-n alta ca fisierele pe hard-disku` proaspat defragmentat. Rabdam cu stoicism crezind ca asta ma face mai neamt. Noroc ca dobitocia m-o lasat dupa ore si pe linga chiloti am tras pe mine si izmene sub blugi, suduind mintea odihnita a populatiei Germaniei.

Mi-am amintit de asta vazind pe niste bloguri banneru` cu romane, fii mai neamt. Io am fost neamt cind am fost mic si nu mi-o placut defel, asa ca daca tot ar fi sa promovez ceva, ar fi parul pubian si nu germanitatea. Daca in acele binecuvintate vremi ale prunciei aveam pe linga podoaba, o mina de par, induram mai cu usurinta gerul. Si nu numai gerul ci si mingile de la folbal luate direct in sacuiet, dupa care trebuia sa sar pe calcaie pina faceam bataturi, sa-mi treaca necazul. Vorbesc din perspectiva barbatului, dar si femeia beneficiaza de darul pilozitatii, care tine departe frigul, praful si cine stie ce alte particule si elemente minuscule care in absenta parului s-ar salaslui in adincul pizdei pentru totdeauna.

Asa ca in amintirea vremurilor tineretii si intru nadejdea unui viitor altfel decit se arata, promovez in sidebar pubisul cu moturi si cirlionti.

Unghia degetului mic

Care dintre noi nu s-a aflat macar o data in viata in mijlocul padurii, sau la iarba verde, tinut in loc de la activitati de faptul ca a uitat acasa cine stie ce tacim sau alt utilaj de bucatarie? De cite ori nu ne-am trezit improvizind din te miri ce, o lingura, sau o furculita pentru a duce lucrul la capat? Solutia ideala in cazul celor cu bagaj prea mare ar fi bricegele elvetiene, alea rosii cu cruce alba, care incap lejer intr-un capat de buzunar si contin o trusa intreaga la dimensiunile unui deget.

Pentru cei uituci, care nici briceagul multifunctional nu is capabili sa-l puna in buzunar, recomand cu caldura, daca tot vine vara, unghia crescuta a degetului mic. Unghia este mai utila decit custura, intrucit nu ai cum s-o uiti si in masura in care o ingrijesti e de folosit in aproape orice imprejurare.

Una dintre uzante e strict legata de igiena personala. Unghia degetului mic slujeste la curatarea narilor, urechilor, eventual a matretii si a resturilor dintre dinti. O alta uzanta aminteste de obiceiul aristrocratilor chinezi care isi lasau unghiile sa cresca tocmai pentru a-si dovedi superioritatea sociala fata de muncitori, care folosindu-si la munca mainile, nu aveau cum purta si baioneta la degete. Prin ceva filme am vazut unghia degetului mic folosita la inhalarea cocainei, iar pe viu am vazut un timplar insemnind cu unghia pe scindura, in loc de creion, dimensiunea justa la care sa taie cu fierastraul. Pina la introducerea aparatelor de compostat in mijloacele de transport in comun, biletul era validat cu unghia, iar in ambiente cartofore pina si azi e folosita la “taiatul” cartilor de joc.

Nu reprezint unghia crescuta la degetul mic, insa vazind ca 2 din 3 bloguri fie reprezinta, fie sustine, fie sprijina, fie priponeste ceva anume, m-am gindit sa sprijin si eu un obiect util. De aceea si pun in sidebar pentru o saptamina banneru`. Personal, prefer sa port de grija degetului fara unghie decit celorlalte 20, insa fiecare are avantajele si dezavatajele lui.